Monthly Makeup Basket - Noiembrie

Salutare!
Mă uitam zilele acestea pe blog și am văzut articolul cu produsele de makeup pe care le-am folosit în iunie, însă de atunci nu am mai făcut niciun update. Pe de o parte, pentru că rutina mea e cam aceeași; pe de altă parte, pentru că am vrut să treacă ceva timp ca să observ ce produse s-au schimbat, pe care le-am păstrat și ce progres am avut cu acestea. În momentul de față, folosesc aceste produse:
Acestea sunt produsele la care apelez zi de zi. Evident, mai alternez la unele categorii - cum ar fi rujurile, de exemplu - dar tind să folosesc aceleași produse. Din pozele ce urmează puteți vedea unde am schimbat ceva din iunie și unde am avut un progres mai mic sau mai mare. Voi începe cu ochii, deoarece îi machiez primii:
La acest capitol, folosesc fix aceleași produse ca la începutul verii. Aceeași mascara, dar un alt tub (le schimb odată la 3 luni), Maximum Definition de la Essence. Este produsul meu preferat pentru gene - le nuanțează, le oferă un pic de volum, produsul arată foarte natural. La sfârșitul lunii voi schimba mascara din considerente de igienă - cu un tub nou, pe care l-am recumpărat deja.
Pentru sprâncene, produsul meu de bază - singurul produs, de altfel - este acest gel de la Freedom Makeup în nuanța Caramel Brown. Îmi place foarte mult, m-a ajutat în timp să-mi definesc sprâncenele, din păcate nu i-am făcut poză data trecută, ca să văd cât produs am folosit.
La capitolul farduri, sunt la acest Diamond Trio de la Paese, în nunața 707. E surprinzător cât de mult timp îți ia să termini un fard de pleoape - încă un motiv să nu mai cumpăr nicio paletă în următorii trei ani. Am folosit acest trio zilnic timp de câteva luni și acesta este progresul, sunt sigură că-l voi termina până la finele lunii. E un produs ce-mi place mult și dacă nu aș fi avut deja în colecție alte farduri, l-aș cumpăra din nou.
Și pentru că trio-ul meu e pe ultima sută de metri, știu că odată ce-l termin voi începe să folosesc zilnic această mini-paletă de la Avon, cel mai vechi produs de makeup din colecția mea. Nuanțele din paleta Berry Love îmi plac, am avut o perioadă când movul era culoarea pe care o purtam permanent. Acum mi-am mai schimbat preferințele în materie de makeup, dar în continuare movul rămâne a fi o culoare ce arată bine pe mine. După cum se vede, am mai folosit paleta și am avut ceva progrese și din punctul meu de vedere, sezonul rece este perfect pentru a o folosi. Este paleta pe care vreau să o termin până în iulie (voi scrie în curând și un articol despre asta), așa că mă voi axa pe aceasta.
Pentru a potența culorile și pentru a le prelungi fixarea, voi folosi paleta împreună cu această bază pentru fardul de pleoape de la Melkior. Îmi place foarte mult, am folosit-o cu drag și spor, însă aș vrea să o termin - o am deschisă de ceva timp și deja am recumpărat-o.
Pentru cineva care folosește eyelinerul din când în când, posesia a trei produse de acest tip este lipsită de sens. De aceea, luna aceasta vreau să mă axez pe a folosi acest creion kajal negru de la VeryMe. Nu știu ce s-a întâmplat cu el în timp, pentru că la început puteam să-l aplic lejer, fără a mă trezi cu faptul că se transferă. Ei bine, mai nou se transferă. Dacă-l aplic direct, risc să mă trezesc cu urme, așa că-l aplic cu o pensulă. În continuare are tendința să se transfere pe pleoapă, lucru ce e foarte deranjant, de aceea am tot evitat să-l folosesc. Ori nu fac eu ceva bine, ori formula s-a modificat... adevărul e că-l vreau afară din colecția mea până al finele anului, iar dacă-l folosesc aproape zilnic, cred că pot atinge acest punct.
Să trecem la produsele pentru față. Fondul de ten de la Oriflame, The One Everlasting Foundation în nuanța Porcelain a rămas fără un review individual, chiar dacă l-am tot folosit în ultima jumătate de an. Este și el pe sfârșite, dar cred că mă mai ține până în decembrie. După mă gândesc ce alt fond de ten să procur, având în vedere că vreau ceva de la un brand CF.
Concealerul de la MUR în nuanța 03 este un produs pe care l-am încercat din curiozitate, dar de care nu am nevoie neapărat. Ultima vreme îl folosesc pe post de fond de ten - aplic doar în zonele unde vreau să uniformizez nuanța pielii și cam atât. După ce-l termin nu îl voi mai recumpăra - pur și simplu nu am nevoie de un concealer.
Acestea sunt produsele pentru sculptare și conturare a feței, iar din iunie aici s-a produs o singură modificare - a dispărut Makeup Revolution Skin Kiss în nuanța Rose Gold Kiss, pe care l-am folosit ca blush, dar apoi am renunțat la acesta pentru că nu arăta bine pe tenul meu. Am renunțat la blush complet, dar am păstrat bronzerul și iluminatorul.
După fondul de ten, aplic pudra liberă de la Innisfree, No-Sebum Mineral Powder. Îmi place foarte mult acest produs, durează o eternitate să îl consum, cel mai probabil îl voi recumpăra. Se lucrează ușor cu acesta și are grijă ca tenul meu să nu strălucească  în zona T pe parcursul zilei.
Bronzerul pe care-l folosesc, singurul bronzer pe care-l am, este cel de la Paese, în nuanța 1P. Îl aplic de fiecare dată când mă machiez și îmi place foarte mult. Nu știu cât va mai dura până îl termin - vine într-o cantitate generoasă și nu e nevoie de prea mult produs la o aplicare pentru a obține efectul dorit.
Iluminatorul de la Makeup Revolution Baked Highlighter, în nuanța Golden Lights, este folosit și el cu drag și spor. Aceeași poveste ca și cu bronzerul - cantitatea de produs este mare, necesarul pentru o aplicare - mic. Nu este chiar cea mai potrivită nuanță de iluminator pentru tenul meu (greșeala începătorului), dar ne înțelegem bine și îmi place că-l pot potența dacă aplic în mai multe straturi, care se așază unul peste altul fără a se delimita.
La capitolul rujuri sunt ceva mai puțin organizată. Am mai multe produse, o parte încep să se apropie de finalul vieții, iar eu încă nu le-am consumat. În această situație este rujul meu roșu de la Avon, în nuanța Red Extreme. L-am primit cadou odată cu paleta Berry Love, deci are ceva ani de când se află în colecția mea. Evitam să-l folosesc foarte des pentru că se transferă, dar de când am început să folosesc lip linere, aplicarea acestuia a devenit mai ușoară și nu se transferă așa repede. Țelul meu este să-l termin până în primăvară.
Vorbind despre liplinere, am descoperit că cei de la Trend it Up ( marcă dm) au niște produse foarte faine. Am avut trei, mi-a rămas unul singur - cel roșu, pe care cu siguranță îl voi termina luna aceasta. Iar ca să nu întrerup folosirea rujului roșu, voi trece la Pro Liplinerul de la Freedom, care se aplică ceva mai greu, dar la fel, are grijă ca rujul să stea fixat.
Și ca să mai alternez la acest capitol, am de gând să folosesc combinația dintre creionul pentru buze de la Essence în nuanța 08. Big Proposal și rujl lichid mat Nyx Lingerie în nuanța 02. Embellishment. Îmi plac foarte mult acest ruj (mulțumesc, Karina!) și e numai bun de purtat în sezonul rece.
Și am ajuns la parfumuri. Toamna aceasta am folosit exclusiv Miss Giordani de la Oriflame, pe care mai am un pic și-l termin. A fost un parfumel drăguț pentru zi, mai am unul nou-nouț, dar momentan îmi voi îndrepta atenția spre altceva. Îl voi înlocui cu apa de parfum La Vie este Belle de la Lancôme, care a făcut parte din Project Pan 2017, dar a eșuat lamentabil la acest capitol. Cu toate acestea, mă bucur că voi avea ocazia să folosesc acest produs în sezonul rece - este destul de puternic pentru zilele care urmează, dar în același timp finuț și plin de optimism.
Acestea sunt produsele de makeup (și parfum) pe care le-am folosit toamna aceasta și pe care le voi folosi în continuare. Voi ce produse tindeți să scoateți de la naftalină în această perioadă? Vă place să experimentați sau să folosiți aceleași produse îndrăgite?

Comentarii