Oriflame Charmed - cremă pentru mâini și unghii

Iarna este un anotimp drag mie, dar mă plictisește repde și, în plus, îmi agresează pielea. De aceea, apelez mai mult ca oricând la crema pentru mâini, iar astăzi voi vorbi despre Charmed de la Oriflame.
Până acum am folosit o cremă de la Farmec care mi-a plăcut mult, chiar mă gândeam să o recumpăr, dar am primit această cremă cadou și am decis să o folosesc.
Charmed este un produs cu un miros finuț, care nu deranjează și nici nu plictisește. Se absoarbe repede în piele, o hidratează decent, o lasă parfumată. Este un produs destinat îngrijirii pielii mâinilor dar și a unghiilor, ceea ce nu prea am observat pentru că nu prea am unghiile descoperite. Deși gradul de hidratare nu este cel mai înalt, Charmed e o cremă pe care o folosesc de câte ori simt nevoia, deci este eficientă pentru perioade scurte. Volumul acesteia, de 150 de ml, îmi va ajunge pentru o lună-două, deci aș zice că e un produs economic. Să nu mai zic de ambalaj - iese în evidență pin acel mov misterios, acoperit cu o dantelă neagră, foarte drăguț.
În concluzie, crema Charmed de la Oriflame oferă îngrijire și hidratare, miroase plăcut, are un ambalaj interesant și e un produs care merită ținut la-ndemână. Mie-mi place și încerc să lungesc folosirea acestei creme pentru că este o ediție limitată :(
Ce părere aveți despre cremele de mâini de la Oriflame? Le-ați încercat?