BB cream Missha M Perfect Cover nr 21. Light Beige

Hello!
În articolul de astăzi vreau să vă vorbesc despre un produs care de la prima utilizare a ajuns în lista cu favorite. De ce? Pentru că este exact ceea ce îmi doream să fie.
Mai concret, este vorba despre BB cream-ul de la Missha, mult lăudatul M Perfect Cover în nuanța 21. Light Beige. Mi-aș fi ales varianta mai deschisă (13. Milk beige), dar nu era pe stoc. Am procurat produsul de pe site-ul Aoro (care în curând va deveni Notino), iar unboxing-ul comenzii îl găsiți aici.
Am luat varianta travel size, din motiv că nu știam cât de bine ne vom înțelege. Am mai avut în trecut produse coreene pentru ten, mai exact un CC cream care mi-a plăcut, dar și câteva mostre care nu au fost chiar pe gustul meu, de aceea mi-am zis să nu mă risc cu un full size.
Primul lucru care atrage atenția la acest produs este ambalajul - estetic, comod, de calitate. Este foarte ușor să dozezi cantitatea de produs dorită. În ceea ce privește cantitatea, nu este necesară o lingură de BB cream la o aplicare. Instinctiv, mie îmi vine să întind acest produs direct cu degetele și pot să spun că se absoarbe imediat în piele, ca o cremă, deci nu mă trezesc cu urme de produs sub formă de dungi sau pete.
Nuanța, deși un pic cam închisă pentru mine, este ok, mai ales acum când vine vara și (poate) mă bronzez și eu. BB cream-ul nu oxidează pe ten și nu întunecă fața, ba chiar îi conferă un glow aparte. Eu fixez fondul de ten sau bb cream-ul cu pudră, în special zona T pe care o am grasă (posesoare de ten mixt aici). M Perfect Cover o folosesc împreună cu No-Sebum Mineral Powder de la Innisfree, iar tenul meu rămâne mat și luminos pe tot parcursul zilei, chiar dacă e super cald afară. În plus, acest bb cream e o bază bună pentru blush, care nu dispare de pe fața mea la finalul zilei.
M Perfect Cover ste un produs care e perfect în zilele în care nu îți place cum arată tenul sau când vrei un machiaj mai rezistent, dar și în machiajul de zi cu zi. Pentru machiajul zilnic, momentan folosesc Liquid Gold Triple Benefit Day Cream de la Anna Lotan, care are și filtru SPF 30, iar bb cream-ul de la Missha îl iau cu mine de obicei în călătorii sau deplasări de câteva zile, datorită ambalajului mic și economic și a dorinței de a avea tenul radiant când sunt în vacanță. Plus că îmi place atât de mult încât încerc să-i prelungesc viața pe măsuța mea.
Odată ce voi termina produsele pe care le am pe lista de așteptare, voi reachiziționa M Perfect Cover, varianta full size și poate că reușesc să pun mâna și pe nuanța cea mai deschisă.
Voi ce BB cream folosiți? L-ați încercat pe acesta? Să aveți o vară plină de soare și cu un ten cât mai sănătos!

Comentarii

  1. Eu am varianta cea mai dechisa si sincer e cam prea roz si prea deschisa la culoare pentru mine. Cu toate astea e BB cream-ul/ fondul meu de ten preferat. Mi se pare ca are si proprietati benefice tenului meu (ajuta daca am un cos pe fata). Tocmai azi mi-am comandat si nuanta 21. Daca vrei, te tin la curent cum arata pe pielea mea ca si nuanta. Asta ca sa vezi daca merita sa-ti iei nuanta cea mai deschisa sau mai bine investesti in niste picaturi de albire de la The Body Shop.
    Eu trebuie sa amestec nuanta 13 cu un alt fond de ten ca sa mi se potriveasca, si crede-ma ca sunt destul de alba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant :)
      Nuanța mea e ok, mai ales acum vara, nu e un deranj foarte mare faptul că e o idee mai închisă. Sunt curioasă cum arată nuanța 13 pe pielea ta, m-ai făcut curioasă :)
      O seară frumoasă să ai!

      Ștergere
    2. Daca se hotaraste cumva vremea pe aici sa fie mai decenta incat sa fac niste poze, pot sa-ti arat.
      Maine imi vine si nuanta 21. Eventual o sa incec sa fac o poza cu ambele - una pe-o parte, una pe cealalta parte de fata :D

      Ștergere
    3. Verifica-ti, te rog, mesajele de pe contul de Instagram. Ti-am trimis poze si am scris pareri despre cele doua nuante :)

      Ștergere
  2. Ce nuanta îmi indicați va rog,nu am tenul nici foarte deschis dar nici inchis nu am mai folosit niciodată acest bb,și as vrea sa încerc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În general nuanțele de la acest bb cream sunt destul de deschise, eu una nu văd mari diferențe între ele. Vă recomand să vă uitați pe Youtube la filmulețe cu prezentarea nuanțelor, ca să vă faceți o idee dacă e produsul potrivit pentru dumneavoastră!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu