Pantene Pro-V - Repair & Protect balsam de păr

Bună! Eu sunt Elena și astăzi voi vorbi despre un...

Balsam de păr!

Momentan nu pot spune că există un balsam de păr care este preferatul meu, de fiecare dată cumpăr ceva nou ca să mă delectez și să compar efectul produsului x față de produsul y. Așa am ajuns la balsamul de față - Repair & Protect de la Pantene Pro-V, destinat părului subțiat și deteriorat. Eu am firul de păr subțire de felul lui de a fi, dacă mai adaug și faptul că-l vopsesc lunar și că uneori mă cam grăbesc dimineața când mă pieptăn... deci e musai să folosesc un balsam!

Impresii:
Balsamul de față nimerește pentru prima dată pe mâna mea și chiar dacă nu mă dau în vânt după șampoanele de la Pantene Pro-V, produsul acesta mi-a plăcut. Este foarte cremos, miroase subtil a ceva floral, îmi ușurează pieptănatul - părul meu nu se încâlcește la fel de mult ca atunci când nu folosesc un balsam, dar nu aș putea spune că Repair&Protect mi-a schimbat viața. În ceea ce privește ”repararea” părului, nu am observat nimic diferit față de acum o lună. Este un balsam decent în ceea ce privește raportul calitate-cantitate-preț. 

Folosiți balsam pentru păr? Ce părere aveți despre acesta? O zi cât mai frumoasă!

Comentarii