Produse consumate - Octombrie 2016


Hello!
Astăzi vorbim despre #octoberempties, care nu sunt chiar așa de multe, dar destul de voluminoase. Haideți să începem:
1. Ceară depilatoare roll-on de la Farmec. Am procurat-o pentru că eram curioasă ce fel de produs e. Mai multe detalii despre experiența mea cu ceara de la Farmec găsiți aici.
2. Gel de duș Lavandin from Provence de la Yves Rocher. A fost un produs ok, dar nu se numără printre favoritele mele. S-a terminat repede și mă bucur, pentru că astfel am eliberat un loc în baie pentru un produs nou. Mai multe detalii despre gelul de duș găsiți în articol.
3. Mască pentru păr Le Petit Marseillais cu unt de Karite și Miere. Am procurat-o deoarece am avut niște probleme cu părul în urma unui experiment cu creta pentru păr. Produsul mi-a plăcut: s-a consumat greu, l-am folosit odată pe săptămână, a avut grijă de părul meu și l-a făcut foarte mătăsos. Cel mai probabil o voi recumpăra pentru că e un produs fain și se pliază pe necesitățile mele.
4 + 5. Șampon + Balsam Goodbye Damage de la Garnier Fructis. Setul l-am primit de la Mădă când i-am zis că-mi plac produsele Garnier Fructis. Spre surprinderea mea, șamponul s-a terminat înaintea balsamului, ceea ce eu nu pățesc niciodată. Ambele produse mi-au plăcut datorită faptului că au curățat bine părul, nu am observat să influențeze negativ pigmentul roșu, dar dintr-un motiv necunoscut mie le-am consumat foarte repde. 
6. Spumă de ras de la Balea cu unt de avocado și proteină de mătase. Un produs făinuț, cu miros plăcut, a facilitat alunecarea lamei de ras fără a deranja pielea. Spre sfârșit însă, la ultimele 2-3 utilizări, am observat că mi s-a iritat pielea pe o porțiune, de fiecare dată în același loc. E posibil să fi avut eu ceva, pentru că nu înclin să cred că spuma ar fi problema. Nu știu dacă o voi recumpăra prea curând deoarece în momentul de față am un alt produs care probabil mă va ține mult timp.
7. Lamă de ras Gillette Simply Venus 3 Plus. E ultima bucată din setul pe care l-am avut. A fost o lamă ok, nu a iritat pielea și și-a făcut treaba. E posibil să o mai procur cândva.
8. Deodorant Nivea Powder Touch cu pudră de caolin. Nu voi vorbi prea mult - e un produs pe care-l folosesc de ceva timp, e deodorantul meu preferat, miroase fain, își face treaba de minune, ce mai, No. 1 :)
9. Balsam pentru buze Nivea Soothe & Protect. Nu se numără printre preferatele mele, dar a fost un produs ok-ish, ar merge mai mult ca bază pentru ruj. Nu-l voi mai cumpăra.
10. Cremă pentru mâini L'Occitane en Provence Rose. Nu mă dau în vânt după mirosul de trandafiri în produse cosmetice, dar crema aceasta a miroasit fain și a avut grijă de mânuțele mele. E posibil să vreau să o procur în vairanta full size, pentru că s-a dus cam repede. 
11. Dizolvant pentru lacul de unghii de la Farmec. Mi-a plăcut, dar s-a consumat prea repede. Dacă aș găsi o variantă cu gramaj mai mare, aș fi foarte încântată.
Cam acestea au fost produsele care au plecat din casa mea în luna octombrie. Voi ce produse dintre acestea ați folosit? Ce v-a plăcut la ele?

Comentarii