veryme - Eye Liner colorat de la Oriflame

Bună dragii mei cititori, eu sunt Elena - stăpâna măsuței de machiaj și astăzi vă voi prezenta un produs de la Oriflame, și anume...

Un Eye Liner!

Sau mai pe românește, un tuș de la veryme - un brand pe care îl găsiți în cataloagele de la Oriflame. L-am descoperit făcând curățenie în cutia mea cu produse pe care nu le-am mai folosit în ultima perioadă și l-am găsit acolo, pitit într-un colț. L-am scos, l-am învârtit încolo și încoace, m-am tot gândit de unde și de când îl am și de ce nu l-am mai folosit. Aha, mi-am amintit. Îl am de prin liceu, l-am procurat pentru că mi-a plăcut foarte mult culoarea - un albastru azuriu; de ce nu îl mai folosesc... ei bine, nu mă prinde, deși îmi place foarte mult culoarea și textura. În plus, mai mult ca sigur a și expirat. Dar deoarece mi-a plăcut așa de mult, am decis să îl prezint într-o postare seaparată - adică aici, deoarece va merge direct în cutia cu produse consumate în luna noiembrie. 
Tușul face parte din colecția Clickit - după cum puteți observa capacul și din câte îmi amintesc eu, putea fi unit, printr-o piesă, de un alt produs într-un ambalaj similar - cred că era un ruj sau o mascara, nu mai știu. Să nu uit să menționez nuanța - Blue, deși produsul vine în cinci variante de culoare. 
 Tușul are multe plusuri:
 - este comod de folosit, are o culoare foarte drăguță (după cum se vede și în poze);
- îmi place aplicatorul - este subțire și fin, urmărește exact mișcările mâinii și culoarea nu se revarsă - urmărește strict traiectul;
- pe lângă un azuriu drăguț, tușul conține și câteva particule sclipitoare - fără a conferi produsului un aspect de brad de crăciun;
- nu știu care a fost motivul ce m-a mânat să procur acest tuș - intuiesc că a fost culoarea, dar abia când am început să-l folosesc mi-am dat seama că nu mă prinde. Indiferent de ce haine purtam sau de culoarea roșie a părului, nuanța de albastru ieșea în evidență, dar fără a mă avantaja. Cred că s-ar potrivi unei domnișoare sau doamne cu ochii albaștri sau deschiși la culoare, evident cu un păr blond frumos;
- deși produsul este expirat, eu l-am folosit exclusiv pentru această postare și nu am observat ca tușul să se usuce sau ca textura lui să se modifice. La fel, nu am observat vreo iritație sau vreun deranj pe pleoape de la folosirea acestuia;
- țușul îl găsiți aici la un preț frumos de doar 14,90 lei :)

Impresii:
Deși îmi place foarte mult acest tuș - și am observat că nu s-a uscat după atâta timp, ceea ce e un plus mare pentru el - nu îl voi mai folosi. Îl recomand totuși persoanelor cărora le stă bine în albastru, pentru că pe mine una nu mă avantajează această culoare. Nu știu dacă se mai găsește în cataloagele de la Oriflame, dar per total consider că este un produs de bună calitate și merită achiziționat dacă vă doriți un tuș cu o culoare bogată, un aplicator comod și puțin sclipici pe ici colo.

Ași mai folosit acest tip de tuș? Aveți produse de la veryme? Să aveți o zi cât mai minunată!