Monthly Makeup Basket - Martie & Aprilie 2019

Salutare!
Anul acesta mi-am propus să mai simplific lucrurile, să termin tot ceea ce nu-mi place în mod special și să mă asigur că absolut toate produsele pe care le dețin îmi sunt dragi și că le folosesc permanent. Asta nu înseamnă că renunț complet la a mai cumpăra lucruri ( chiar în momentul de față aștept un colet de pe eBay), dar încep să învăț ce îmi priește și ce produse folosesc în general.
Mi-am propus să termin până în vară tot ceea ce nu e pe lista de to keep, dar lucrul acesta nu cred că va fi posibil. Așa că până atunci, am de gând să mă îndrept cu pași mici, dar siguri, spre ținta stabilită. Azi vă prezint ce produse vor fi în rotație în martie și aprilie, pentru că o parte dintre ele sunt pe sfârșite și am de gând să le termin înainte de a introduce ceva nou. Poza de grup:


Așa cum m-am obișnuit, voi începe cu machiajul ochilor, ca structura articolului să fie în ton cu cel precedent:





Paleta de farduri Berry Love de la Avon. Cred că v-am menționat că pe aceasta vreau să o termin până la începutul verii și cred că voi reuși. Acum când scriu articolul, nuanța gri e pe sfârșite, iar cea mai deschisă o va duce cel târziu până la finele lui aprilie. Nuanța mov închis o voi lăsa așa cum e, pentru că e prăfoasă, se aplică în pete pe pleoapă și nu are sens să mă forțez să o folosesc.
Mascara Maximum Deffinition de la Essence și VolumeArt de la Faberlic. Pe acestea două le folosesc în această perioadă. Cea de la Essence știți deja că este preferata mea, perfectă pentru machiajul de zi cu zi, iar dacă o aplic în mai multe straturi, arată bine și în cazul unui machiaj de ocazie. Mascara de la Faberlic o am de la mama, e o mascara potrivită pentru machiajul zilnic, însă nu oferă la fel de mult volum și separare a genelor ca cea de la Essence. Ambele au o consistență destul de lichidă și nu par să se usuce, așa că nu știu când le voi putea numi terminate, însă datorită termenului de valabilitate a unui astfel de produs, le voi utiliza cel târziu până în mai.
Gelul de la Freedom Makeup în nuanța Caramel Brown pare să nu se mai termine. Consistența sa a mai crescut un pic, dar încă pot lucra cu el fără să depun prea mult efort. Dacă simt că se usucă prea tare, am cu ce să-l reînvii. Nu știu cât îmi va lua să-l termin, pentru că nici nu am ajuns la fundul borcanului și am văzut la cineva că i-a luat un an și jumătate să termine un astfel de gel. 
Creionul negru de la Oriflame, The One, l-am folosit sporadic și nici nu mă tentează să îl iau atunci când îmi fac machiajul dimineața. Cred că e produsul cu cel mai mic progres din acest grup, dar atâta timp cât îl folosesc și stă la vedere, e bine și așa.


În acest grup de produse nu a avut loc cine știe ce schimbare. Folosesc tot BB Creamul Dollish Veil Vita de la Lioele și-mi place mult, nu mai simt că trebuie să depun mai mult efort când îl întind ca la început. Pare totuși să se consume destul de reprede, dar nu pot vedea cât exact mai am din el.
Bronzerul de la Paese, din păcate, e pe sfârșite, cred că până în vară îl termin. E deja destul de dificil să iau produsul cu pensula mare, trebuie să insist pe margini. Am opțiunea să-l fărâmițez și să-l fixez cu alcool pe mijlocul tăviței sale, însă mi-e frică să nu i se schimbe consistența. Trebuie să-mi caut un alt bronzer și sunt deschisă la propuneri.
Iluminatorul de la Makeup Revolution pare să fie neatins, deși îl folosesc permanent. E nevoie de o cantitate minusculă pentru a obține efectul de iluminare destul de subtil pentru machiajul de zi cu zi, așa că am impresia că acest produs mă va ține o veșnicie, chiar dacă ambalajul se destramă văzând cu ochii.
Pudra liberă de la Innisfree, No-Sebum Loose Powder pe care o vedeți e una nouă, am recumpărat-o. Îmi place mult, are grijă să-mi mențină sebuumul sub control și se consumă relativ lent.

 Un membru nou în colecția mea este acest concealer de la Essence, Camouflage + Matt, pe care l-am cumpărat pentru că am nevoie de acest tip de produs atunci când mă machiez pentru un eveniment (deh, vârsta). L-am folosit de câteva ori și prima impresie este una bună: rezistă, nu se adună, se blenduiește ușor.


Produsele pe care le folosesc pentru buze sunt aceleași ca luna trecută: rujul roșu de la Avon, Red Extreme și tintul portocaliu de la Aritaum, Pudding Tint, nuanța Swing Coral. Rujul de la Avon pare să fie pe ultima sută de metri de vreo lună încoace, însă în momentul în care scriu articolul, nu pare să fie niciun progres. Folosesc aproape zilnic acest ruj, dar văd că nu vrea să se termine; e cel mai vechi din colecția mea și eram sigură că-l termin până la finele lui martie, dar văd că nu e cazul. Tintul de la Aritaum și-a pierdut toate benzile argintii de progres pentru că l-am pus într-o trusă împreună cu alte produse și s-au dezlipit. Îl folosesc zilnic, ca bază pentru ruj și are un progres decent. Cred că până în mai va fi și el gata. În poză pare a fi foarte puțin rămas, însp i-am scos stopperul și are destul de mult produs amplasat în partea de sus a tubului.


Am ajuns și la parfumul meu de bază din această perioadă, La Vie est Belle de la Lancome. Eram sigură că-l termin până în aprilie, dar similar altor produse pe care le credeam terminate în prima lună a primăverii, nu este cazul. Dar până în mai sigur îl termin; mi se pare o aromă potrivită pentru iarnă și a început să mă plictisească.
Nu am nicio ojă în acest articol pentru că am decis să le folosesc pe toate, prin rotație, deci nu mă pot lăuda cu un progres vizibil. Încă sper că voi termina vreo 4-5 până în iulie, dar nu îmi promit nimic.
Acestea sunt produsele pe care le folosesc și pe care le voi folosi în aprilie, mai puțin în perioada în care voi fi în vacanță.
Voi ce produse folosiți primăvara? Se regăsește ceva în colecția mea ce folosiți și voi? Ce părere aveți despre ele?
O săptămână ușoară să aveți!

Comentarii