Șampon pentru păr vopsit de la Balea
Salut!
După ce v-am vorbit despre balsamul pentru protecția culorii marcă Balea, mi-am zis să încerc și șamponul, pentru că la acea vreme părul meu trecea printr-o perioadă de rebeliune, refuza să fie aranjat cum trebuie și scalpul îmi făcea multe probleme - iritații, mătreață, tot tacâmul. Era o vreme când ziceam că nu mai scap de toate lucrurile astea și eram în căutarea unui șampon care să mă mulțumească, dat fiind faptul că tot ce aveam prin casă nu mai funcționa.
O prietenă de-a mea și-a cumpărat un set, șampon+balsam din gama Balea, care apropo e destul de variată. Mi-a zis că șamponul i se pare extraordinar, ceea ce m-a îndreptat spre cel mai apropiat dm. Am ales aceeași variantă cu balsamul, și anume șampon pentru protecția culorii cu factor UV, pentru rezultate mai pronunțate.
Șamponul s-a adeverit a fi foarte blând și eficient. Îndepărtează impuritățile, face o spumă decentă, e relativ economic - mă aștept să îl termin în vreo lună-două. Am observat că mi-a și calmat pielea de pe cap, nu știu cărui ingredient se datorează acest fapt, dar sunt pe deplin mulțumită. Împreună cu balsamul, am observat că a contribuit la menținerea culorii în păr, o idee mai mult față de un șampon ce nu este destinat acestui scop. Balsamul de sine stătător nu mi se pare că face ceva.
Drept urmare, șamponul de la Balea e un produs bun, curăță și calmează, contribuie foarte puțin la menținerea culorii, dar are un preț mic și e un produs drugstore ce merită încercat. Am văzut că sunt vreo 12-13 variante, pentru părul gras, pentru părul vopsit, pentru părul creț, pentru menținerea nuanței de gri a părului vopsit în gri, pentru părul cu fir subțire, variante cu diferite vitamine și uleiuri - ați prins voi ideea ;)
Ce șampon tip drugstore folosiți? Ce părere aveți despre marca Balea?
Să aveți o zi frumoasă!
Comentarii
Trimiteți un comentariu