VeryMe soft kajal negru de la Oriflame

Hello!
Pe când eram în liceu, am ajns la concluzia că eu nu vreau să mă machiez. Mai mult de o mascara și ocazional un tuș, aplicat foarte neîndemânatic, nu puneam nimic pe față. Rujul am început să-l folosesc abia prin a 12-a, din nevoie - curs festiv și toate alea. Anii mei de adolescență nu au fost marcați de dorința de a încerca toate produsele existente pe piață, pentru că vedeam în jur mult prea multe fete care arătau horror - albastru metalic la ochi, roz turbat pe buze, portocaliu pe față. Impactul a fost atât de mare, încât nu am observat fetele din jurul meu care se machiau chiar foarte bine, finuț, astfel încât machiajul le punea în evidență tot ceea ce aveau mai frumos.
Cam la începutul facultății am început să mă joc cu tot ce înseamnă machiaj. A durat ceva timp până când mi-am găsit stilul și am ajuns la performanța de a-mi face machiajul de zi în cinci minute. Dar cert este că preferatul meu este machiajul ochilor, iar dacă este vorba și despre un eveniment, tușul este un element nelipsit.
Așa am ajuns să folosesc tușul foarte des, indiferent de forma pe care o poate lua - lichid, gel, creion. Eram de părerea că tușul lichid este cel mai bun, ca aplicare și rezistență și chiar am unul, pe terminate, care mi-a fost prieten fidel mult timp, dar mai nou, în colecția mea a aterizat un produs interesant, un creion - VeryMe soft kajal de la Oriflame.
La început cam am strâmbat din nas, pentru că este foarte moale. Dar când l-am aplicat... ne-am înțeles ca sarea cu piperul. Datorită faptului că nu e rigid, nu-mi zgârâie pleoapa la aplicare și astfel pot trasa linii cât de drepte îmi este cu putință. O altă chestiune care m-a pus pe gânduri a fost impresia că orice tuș sub această formă se întinde imediat. Nici vorbă! M-a ținut întreaga zi, fără a se întinde și a mă transforma într-un urs panda.
Așa că verdictul meu e clar - VeryMe soft kajal pe negru de la Oriflame este un produs bun, atâta timp cât îl mânuiești cu grijă.
Tu ce fel de tuș folosești? Sub ce formă?
Să ai parte de un sfârșit de săptămână însorit!

Comentarii